Silvia Negruţiu -Cultură şi Civilizaţie Românească, Editura Universităţii Petru Maior, 2008

După Valorificarea folclorului în învăţământul primar, Silvia Negruţiu vine cu un curs opţional, răspunzând în acest mod unei cerinţe curriculare şi unui imperativ testamentar, atât de actual, înrădăcinarea copiilor în tradiţie, tradiţie ce constituie un background existenţial şi axiologic necesar pentru echilibrul şi identitatea individuală şi colectivă. Învăţătoarea valorifică experienţa de peste 30 de ani cu elevii din ciclul primar, dar şi preocupările de cercetare etnografică a satului Şerbeni, toposul copilăriei, în conceperea unui manual cu valenţe educaţionale, informative şi formative, cu un design iconografic şi didactic reuşit. Imaginea copiilor îmbrăcaţi în costume tradiţionale adunaţi în jurul bradului, pomul vieţii, înăuntrul unei coroane de spice de grâu, pe un fond verde cu flori albe, de pe coperta cărţii, este arhetipul ritualic al situării în mit. Nu putem să nu-l invocăm pe Blaga ,, eternitatea s-a născut la sat,…, satul românesc este un cosmos suficient sieşi”, pe Eliade care afirmă că ritualul este nu numai iniţiere, ci şi ascensiune din spaţiul şi timpul profan în cel sacru, ce ne face contemporani cu naşterea lumii, regenerându-ne astfel fiinţa în condiţiile terorii Istoriei
Manualul are tot ce trebuie, o programă orientativă cu obiective, competenţe, activităţi, resurse, strategii de realizare şi evaluare, în funcţie de care elaborează o planificare calendaristică unităţilor de învăţare. Conţinuturile sunt structurate pe ciclul natural şi religios al obştii săteşti, aratul şi recoltatul, munca în clacă şi şezătorile, codificarea şi oglinda lor, colindul, legendele, cântecul popular, folclorul.
Cursul de Cultură şi civilizaţie românească are un incipit original, o chemare, o invitaţie a copiilor de a intra şi naviga, pe site-ul www.tradiţie.ro , de a urmări o poveste. De fapt de a pătrunde prin internet, prin virtual, în spaţiul şi timpul mitic, imaginar al povestirii, de a călători în trecut, la origini, şi de acolo în situaţia şcolară, cu scenarii, activităţi, lecţii, în care se asimilează şi valorizează prin jocuri şi creaţii proprii datinile, obiceiurile, dansurile şi cântecele tradiţionale. Excursia în sat este A fost odată ca niciodată…, unde copii văd şi participă, în timp real, la munca în clacă, la şezători, unde cunosc comunitatea, aud ghicitori şi cimilituri, la care ei trebuie să adauge altele de pe internet, din reviste şi culegeri, dobândind abilităţi de cercetători şi competenţe de informare şi judecată logică prin dezlegarea lor. Secerişul, deojdeocatul fasolei sau desfăcutul de cucuruzi, constituie un bun prilej de a cunoaşte activităţile specifice satului, solidaritatea organică ce se realizează prin munca în echipă şi şezători, cu legendele, cântecele şi poveştile despre întâmplări din lumea satului. Silvia Negruţiu propune activităţi aplicative, studiul de caz, lucrul în echipă, executarea de colaje sau învăţarea de către copii a modului cum se fac aţa de scăluş, mărţişoarele, sau cum se vopsesc ouăle de Paşti. Elevii dobândesc nu numai informaţii, ci îşi formează deprinderi practice, competenţe de comunicare şi socializare, de activitate în grup, de auto şi interevaluare a produselor proprii, a valorii lor expresive, forme şi culori, formându-şi gustul estetic pentru tradiţie şi frumos. La şezători văd personaje arhetipice, eroi din lumea satului, înţelepţi, povestitori, cântăreţi, învaţă ritualul turcii, colinde şi obiceiuri, care la vârsta lor magică se imprimă ca o lumină ce le va însoţi şi bucura toată viaţa. Prin colindat, Umblatu' cu Chiralesa, Colindatu' cu aţa în scăluş, Pluguşoru', copii îşi intră în rol, trăiesc ritualul, sărbătorile, câştigă bani, îşi dezvoltă aptitudinile şi competenţele muzicale. După prezentarea obiceiurilor de către învăţătoare,urmează vizitele la ţară, la muzeul etnografic, iar ca temă copii trebuie să realizeze schiţe, desene colorate ale obiectelor, costumelor şi motivelor de artă populară.
Unităţile de învăţare încep cu povestea scrisă, spusă într-o limbă frumoasă, uşor arhaică, cu o scriitură plastică şi muzicală, după care sunt sarcinile de învăţare, îndemnuri, teme, totul în itemi simpli, adecvaţi vârstei, fiecare scenariu didactic fiind oglindit în imagini frumos colorate, în care sunt prezenţi actorii, oameni din lumea satului, elevii şcolii, ei înşişi, uneori şi părinţii. Prin Dragobete şi Mărţişor (ce frumoasă e povestea mărţişorului) se cultivă iubirea şi prietenia, elevii dobândesc însă şi deprinderi practice de confecţionare a mărţişorului. De la Şezătorea populară se trece la şezătoarea literară în care elevii prezintă creaţiile proprii, textele sunt citite şi apreciate critic, răspunzând în ambele cazuri nevoii de exprimare, afirmare şi confirmare a sătenilor şi elevilor. Sângiorziul cu Strigatul peste sat se reflectă în Catalogul vorbitor, dar şi în jocul de rol a elevilor care se grupează pe două laturi opuse şi-şi dau replici critice. Oule roşii de Sfintele Paşti , legendele obiceiului, marchează sângele nevinovat şi Învierea lui a Hristos. Activitatea de vopsire a ouălor este structurată pe secvenţe, acte şi procedee iar la sfârşit copii, în timp ce dăruiesc ouă, cântă HRISTOS A ÎNVIAT. Pogăniciu' devine matrice pentru competiţia dintre elevi, iar Cununa grâului, dramatizare şi serbare, mesajul hărniciei şi distincţiei prin muncă şi învăţătură, având valenţe de model moral şi pedagogic. Emblematici sunt ,,Colacii” din flori de Sânziene, pe care îi fac şi copii. ,, Eram convinsă, atunci că fac parte din poveste: şapte oameni, şapte colaci, şaptezecişişapte - numărul casei…”, mărturiseşte autoarea, obiceiul având valoare de simbol şi iniţiere în magic şi sacru.
Manualul are o scriitură de limbă românească frumoasă, o ţinută grafică deosebită, cu un Glosar de expresii mai puţin folosite, îmbinând în mod didactic, cuvântul cu imaginea, jocul cu muzica, manualitatea cu expresivitatea. Se spune că e nevoie de comprehensiune în cercetarea folclorului, comprehensiunea presupune simpatie cu obiceiul cultural, aşa cum au arătat hermeneuţi ca Dilthey, Heidegger şi Eliade. Intenţionalitatea şi demersul autoarei nu au nimic ostentativ, nimic fundamentalist, ci grija responsabilă de ai situa pe elevi şi pe români în matricea lor spirituală, dătătoare de echilibru şi energie într-o lume tot mai globalizată şi globalizantă, contradictorie prin aculturaţia şi relativismul culturilor şi valorilor , prin ritmul năucitor , în care individul şi grupurile îşi găsesc cu greu identitatea şi sensul vieţii.

Prof. Rus Vasile
Colegiul Naţional Unirea – Târgu Mureş