miercuri, 28 martie 2012

UMF Târgu Mureş poligon intercultural sau multicultural?!


               Motto:,, La graniţa epidermei străjuiesc câini nebuni-câini care te  sfâşie dacă nu ştii să-i îmbuni...Tu nu poţi ieşi, eu nu pot intra...La graniţa epidermei...sufletul e străjuit..” Salman Rushdie, Pământul de sub tălpile ei
                                                                                                                                                          
              Vrem o societate interculturală sau multiculturală?! În prima, multiculturalismul se bazează pe interculturalitate, iar interculturalitatea implică instituţii, practici, activităţi şi proiecte comune. Cea de-a doua formă, multiculturalismul, este de tip alveolar, ca o lume de monade în care culturile sunt monade care nu comunică, Leibniz. Un multiculturalism, cum le place occidentalilor, de tip bazar, Richard Rorty, în care culturile coexistă, se tolerează, dar nu se amestecă. Asemenea modele avem în Belgia, Irlanda de Nord,într-o insulă în Finlanda, în Tirol,...                                                                                           
           După 1989 din sistemul închis şi societatea forţat omogenă s-a ales praful. Lumea noastră a explodat, oglinda s-a spart, iar atomizarea şi anomia  ne menţin încă în stare de mulţime cu agregări spontane sau normativ-formale, dar nu  structurate şi funcţionale social, economic şi cultural. Ce se agregă jos este de tip primar: similitudini, interese gregare, valori materiale sau de prestigiu social,  afinităţi de steoreotipuri şi idiosincrazii, iar ordinea de sus în jos, de tip instituţional şi normativ, este lipsită de  instanţiere sistemică, organică, funcţională. Altfel spus copiem valori, norme, instituţii occidentale dar mimând doar  formele, blestemul sincronicităţii (?!), turnând în ele interesele şi comporatamentele ce ţin de ,,subsocial.” Din stat, facem un instrument de înnavuţire, carierism şi avantaj personal sau grupal, din instituţii, SRL-uri. Asocierea în modernitate se face pe criterii raţional-pragmatice, Durkheim: cost-profit, interese şi scopuri dezirabile social, reuşită şi perfomanţă. La noi pe rapt şi afect, iar clivajul social şi cultural  la nivel comunitar, etnic, şi mental, domină!                                                       
              Eu vin din Ţara Lăpuşului, liceul la Baia Sprie, liceu care  avea secţie română şi secţie maghiară, locuirea, la internat,... era/eram  împreună, fiecare vorbea pe limba lui, şi era natural, firesc, pace! Acolo la mine, în sat şi la şcoală, nimeni, nici părinţii, nici familia nu mi-au spus, n-am auzit, ceva negativ împotriva altei etnii, maghiarilor sau evreilor. Aşa că afirmaţia unui sociolog de prestigiu ca Serge Moscovici cum că românul se naşte naţionalist, antisemit mi se pare un clişeu de bias, de stereotip. E drept că Serge Moscovici a nuanţat aserţiunea spunând că prin şcoală şi biserică se cultivă...?! Şi sociologii, psihologii reprezentărilor sociale au stereotipuri?! În clasa mea erau şi elevi maghiari, şi evrei, iar cu cei de la secţia maghiară făceam împreună ansamblul sportiv şi cel coral. Venind în Tg. Mureş era ceva firesc să fie şi elevi  maghiari la secţia română, şi profesori maghiari, nimeni în mod normal n-avea nimic împotrivă. Eram, suntem, colegi, prieteni, intelectuali. Nu mi-a plăcut însă promovarea socială pe criterii etnice, discriminarea pozitivă numai pentru români, căci omul, cultura şi competenţa, corectitudinea şi perfomanţa contează cu adevărat. În ’90 armonia s-a rupt, istoria, anul 1848 a revenit în actualiatate?! Maghiarii au vrut ,,să recupereze parţial” Istoria lor, drepturile pierdute, dar şi privilegii..., iar românii obişnuiţi cu ,,fundamentalismul majoritar”, majoritatea are întotdeauna dreptate, nu puteau accepta, se simţeau ameninţaţi?! Să menţionez că aici În Transilvania orice gest are încărcătură istorică, trezeşte obsesii şi temeri!!! Puterea centrală n-avea autoritate şi lupta pentru putere şi plăcinta patrimoniului social şi economic a dominat şi domină mediul politic şi social. Noi în 1989 nu aveam nici un model de scenarii alternative politice, economice, sociale, n-aveam proiecte de reformă şi societate...Eram în mişcare browniană, întrun baleiaj de informaţii?! Atunci, în ’90 am văzut cum oamenii gândesc şi se comportă etologic, instinctual, ca o haită, denudaţi de valori, de civilizaţie, de credinţă: ori noi, ori ei?! Nu fac judecăţi de valoare, nu atribui unora sau altora vina, dar aici la Tg. Mures s-a jucat în mod grotesc şi tragic Istoria lui 1848?! Am văzut demonstraţii, isterie mediatică, atitudini interpersonale de turmă, de furnicar etnic. Ceea ce m-a surprins este că într-o demonstraţie cu lumânări erau pancarte cu ,,Iskolá” şi ,,Kórház” (spital). Am înţeles prima: şcoli, clase, secţii în limba maternă, dar a doua m-a şocat?! Azi, în 2012, fără să vreau fac legătura?! Poate este biasul, poate greşesc, dar ceva mă nelinişteşte. Este firesc ca minorităţile să-şi prezerve, dezvolte şi afirme identitatea, deci să aibă instituţii, învăţământ în limba maternă. Dar dacă înainte de ’90, ba chiar şi după, până după 2000 aveam elevi maghiari la secţia română, azi foarte rar?! Îmi pare rău, căci ar fi firesc într-un climat liber, şi acei elevi erau erau mai receptivi, flexibili şi mai predictibili. Mereu s-au cerut şcoli, licee, facultăţi şi universităţi exclusiv în limba maternă. Am înţeles secţii, clase, departamente, dar dorinţa obsesivă de a te separa în grădiniţe, şcoli generale, licee, linii şi facultăţi, mi se pare că are caracter de etnospeciaţie, segregare,  ghettoizare?! După mine copii, tinerii trebuie să-nveţe în şcoli comune, facultăţi şi universităţi. Mai mult ar fi de preferat şi benefic să fie clase, secţii la facultate în care interculturalitatea să  se realizeze prin cursuri în limba maternă, în limba română, şi o limbă de circulaţie europeană. Modulele de discipline,  de cursuri, s-ar putea stabili de comun acord, opţional, pragmatic, după caz. Cu atât mai mult la medicină ar trebui să fie măcar un minim de cursuri comune, musai practica clinică. Fiind împreună tinerii comunică, se deschid şi se cunosc, învaţă să coexiste, să se accepte şi tolereze, ba chiar să colaboreze în activităţi, instituţii, practici şi proiecte comune. Nu putem separa saloanele, secţiile, clinicile pe criterii etnice. În suferinţă, boală şi moarte, oamenii sunt oameni şi apoi etnii! Nu în proximitatea bolii şi suferinţei se joacă ,,care-pe-care” al identităţii?! Nu în faţa bolii şi morţii  se luptă împotriva asimilării?!Admiterea o dă fiecare în limba lui maternă, sau după cum optează, numărul de locuri este în funcţie de medie şi nu prestabilit. Nu putem predetermina contingente separate pe criterii etnice sau identitare. În democraţie, în viaţă trebuie să conteze omul, valoarea individuală, cunoştinţele şi competenţele, perfomanţele şi nu aspectul etnic. Sunt consternat că intelectuali, profesionişti acţionează pentru separare cu orice preţ, medici, universitari de mare calibru, buni specialişti sunt captivi imaginarului etnic şi istoric, comandamentului etnocratic. Una este identitatea, valoarea şi demnitatea ei, alta însă operaţia de incizie într-un ţesut ce funcţina normal, ba chiar bine. Să arunci ca un haecker virusul etnic întrun mediu academic şi comunitar cu traume ce nu s-au stins încă, este un joc de copii inconştienţi, sau conştienţi şi iresponsabili!!! Cei de la nivel politic, liderii,  sunt peste tot în instituţiile statului, se-mbogăţesc, în timp ce periodic, dar obsesiv, invocă drepturile omului, discriminarea pozitivă, dreptul subsidiar, autonomia pentru comunitate?! Acţionează duplicitar. Cei din partidele mari sunt şi ei puşi pe căpătuială, rapt, ciolan, şi folosesc clişeul etnic doar în campanii electorale. Şi Iliescu în ’96 a fluturat pericolul verde în Ardeal, şi Băsescu în 2009 a fluturat Constituţia în..., după care au cedat presiunii UDMR-ului pentru un învăţământ complet separat organizat şi administrat, PSD-ul pentru Monumentul celor 13 generali ca să nu ne uităm Istoria?! Nu, nu o uităm, nici condiţia noastră în regatul maghiar, in imperiul austriac, şi nici in strutocamila dualismului austro-ungar, fără şcoli de stat, fără învăţământ superior in limba romana şi nici  martirii. Nu exista sat sau oras in Ardeal care sa nu aiba martirii stralucitului Mileniu...., dar nu trăim pentru istorie şi nici cu ea în fiecare zi ?! 
               Nu-i înţeleg pe teoreticienii segregării...de ce nu împreună, EGYÜTT, că doar suntem amestecaţi în zone, locuire, căsătorie, viaţă. Suntem un gulyas intercultural în care aculturaţia este un fapt, un fenomen natural şi ireversibil. Nu putem castra  organismul social?!De unde acestă obsesie de separare?! Emitem noi feromoni respingători?! Suntem noi duşmanii voştri ? Opereaza inca in biasul vostru, colectiv si individual, acel orgoliu nemesesc al distantei nobiliare, voi, adica noi,  in afara orasului, la margine, in tinda... elita noastra in centru ca fiind predestinati, alesi?! Apoi s-o spunem: instituţiile culturale şi şcolare create depăşesc cu mult gradul de sustenabilitate al etnicilor, taxele şi impozitele pe care unii politicieni le invocă. Cât priveşte politicianul român, fie Băsescu, fie premierul Ungureanu, mai ales, fie şi mai şi, ardeleanul ministru Baba, sau oricare altul, i-am  putea spune ca Cezar la Idele lui Marte, 15 martie: Tu quoque, fili mi Brute. Şi tu fiul meu, Brutus?! Când văd cum un partid politic dictează în privinţa învăţământului academic ca şi Cominternul în anii ’50 atunci spun: Nu-i democraţie! Dacă înainte de ’90 majoritarul român avea a priori dreptate, azi fundamentalismul minoritar este slogan şi clişeu: minoritarul are întotdeauna dreptate şi, când n-are dreptate este corect politic să i se dea dreptate?! De fiecare dată primăvara, şi-n martie (?!), se aruncă o dorinţă legitimă, după care reacţiile majorităţii sunt contradictorii, şi deplasate. Politicienii bat câmpii, ziariştii şi moderatorii nu ştiu ce vorbesc, iar societatea civilă, elita tace...?! Opiniile se inflamează şi efectul: naţionalismul este la majoritate?! În plus mai folosim, ni se flutură Istoria, ni se aminteşte, orice moment, manifestare culturală,  personalităţi controversate, cel puţin pentru noi, marcând  carnavalesc cu  simboluri, culori, scenarii, costume de trecut istoric imperial, identitatea. Simulăm Istoria ca şi cum ar fi iminentă?! Cred că soluţia este împreună şi nu separat, ca jocul dintre indivizi şi comunităţii să fie cu sumă pozitivă, benefic pentru toţi, şi pentru maghiarii din diaspora (?!), dar, dar şi pentru românii din Harghita şi Covasna!!! Şi unii şi alţii să se simtă acasă! Statul român i-a uitat însă în mod inconştient şi iresponsabil pe minoritarii români din acele judeţe, iar minoritarii majoritari se comportă discriminând-i negativ?! Să privim realitatea, să ne asumăm faptele şi mai ales să găsim proiecte emergente ca să trăim bine şi să ne simţim cu toţii acasă!  După mine textura, diversitatea întreţesută a etniilor şi culturilor dă culoare şi personalitate Ardealului.                             
            Exit:,,Vei trece dincolo de firul tău de iarbă, da familie, de clan peste câmpurile tabuurilor...La graniţa epidermei nu există câini de pază. La graniţa epidermei unde totul e vrajă. Unde sfârşesc eu şi începi tu...” Salman Rushdie, Pământul de sub tălpile ei.                    
PS. ,,Maşina UDMR ajunge întotdeauna la destinaţie.” A ajuns de unde a plecat, ,,veşnica reîntoarcere” (Nietzsche), la Târgu Mures. În termeni psihanalitici, întoarcerea refulatului (reîntorcerea...), Freud, Lacan, refulatul fiind sentimentul şi complexul istoric (...), marcat de Trianon,  luând forma unor raţionalizări (Freud) şi individuări (Jung): în 1940..., în anii ''50 ,,piatra de încercare a socialismului rezolvarea problemei naţionale", şi individualizarea, materializarea-Regiunea Mureş Autonomă... Azi, raţionalizarea: multiculturalism, discriminare pozitivă, subsidiaritate, iar individuarea: autonomie culturală, învăţământ autonom, autonomie şi autoguvernare, Haromszek, si recent dupa europeanul sovin Hunor, reziduu de resentiment, instinct si ura: singurul merit al vostru,  al romanilor, in cei 100 de ani de la 1918 este ca doar existati ca stat,si atat!!! De acord cu unele dintre ele, identitatea culturală, descentralizarea administrativă,..., dar în forme contractuale, interculturale, deschise şi  nu în forme cu iz medieval,  pervertind valorile actuale: drepturile omului, drepturile minorităţilor, spiritul de toleranţă şi intercomunicarea, în slogan,  instrumente de presiune şi şantaj, recurgand la un comportament  imperativ, justiţiar şi de dictat, de stăpân şi de mare european?! Chirurgul veterinar Kelemen Hunor,,a castrat” UMF-ul după o parte din cultura română şi din dintre politicienii şi ziariştii naţionalişti?! În diferite etape majoritatea au fost mancurtizaţi sau ,,trataţi chirurgical” de ,,zei experţi” în ,,oameni de retortă”(Dostoievski, Însemnări din subterană), şi s-a produs minunea:,,mutaţie spontanee”, ,,schimbarea la faţă.” Cei ce n-au putut fi trataţi chirurgical au fost supuşi benevol unor cure psihanalitice până s-a produs abreacţia: s-au luminat/iluminat eliberându-se de ,,traumele mitului naţional-Mioriţa. Asfel  atavicul organ naţional, nomina odiosa, a fost extirpat sau exhibat. Acum gândesc corect politic, în limbajul de cristal al drepturilor omului, discriminării pozitive,..., deci: comme il faut, politically correct. Intelectualii de elită  stau cu capul, ca struţul, în nisipul metafizic al operei lor. Gândesc ca Levin, ca Tolstoi, Anna Karenina: ,,Întreaga noastră lume este un mic mucegai. Iar noi ne închpuim că putem săvârşi lucruri măreţe. Toate acestea sunt fire de nisip.” Dar fiind ,,cosmopoliţigândesc precum Kobo Abe”, Femeia nisipurilor:,,Lumea-i de nisip, iar grăuntele de nisip pătrunde peste tot în fiinţa omului. Nu-i scăpare....Nu numai că nisipul curge, dar această curgere este însuşi nisipul. Şi dumneata devii nisip. Vezi cu ochii nisipului...O casă de nisip, o lume de nisip...” De ce nu ca Nietzsche (Aşa grăit-a Zarathustra):,,Omenirea este asemenea unei plaje de nisip...fiecare om este un grăunte de nisip, rotund, suficient sieşi,...” Dar dacă omul este ca nisipul, fără voinţă, fără verticalitate, atunci ,,omenirea oare mai există?” Oare noi ca societate, cu identitate, ca identităţi, mai existăm?! Existăm, dar ce  sau cine suntem?!