sâmbătă, 13 octombrie 2012

Dragomir Ignat şi poezia de notaţie, dincoace şi dincolo de canonul poetic

 
     Un poet al Nordului, născut în Chechiş, Maramureş, 30 ianuarie 1947, absolvent de filologie, profesor, director, inspector şi mare cântăreţ din taragot prin Ţara Maramureşului. Tatăl, un ţăran nobil, corator, cântăreţ de strană, dirijor de cor bisericesc, şi o conştiinţă! El, fiul, fire de artist, un seducător, dedat la lume, la cântec, cânta în biserică de zâmbeau şi sfinţii! Din clasele mici compunea poezii pictându-i pe profi, exmatriculat pentru insultă, publicând alături de unii profesori în presa locală. Pentru el poezia era, şi-a rămas, ceva firesc, ca iubirea, muzica, rugăciunea, acte existenţiale: trăiri, reflecţii, atitudini. În ”Unsprezece sonete imperfecte’’din volumul’’Risipiri’’, dedicate lui Labiş, gestul poetic este umilinţă şi puritate:,,Şi mi-e dor, dar de ce nu mi-e dor.../ De o icoană cu miros de patrafir, / Cucernicul sărut să i-l dau în pridvor/ Şi chip evalvios să-i respir / Mireasma, cum un cast căprior /Se-nchină înainte de a bea din potir.” În”Privirea de promoroacă’’, ed. Dacia, 2011, sentimentul vital al certitudinii:,,- Dar condiţia mea este largul / şi zborul raţiune / de-a fi/.../ Precum poezia / Între nimic / Şi divin ( Răvaş marin).” Mai mult, poezia este ca o soteriologie într-o lume ,,cuprinsă / De pelagră”. Se simt ecouri expresioniste, Georg Trakl, Blaga, şi salvarea:,,Din cădere-n înălţare, /Vindeca-ne-vom prin / POEZIE! (Leac).” Prezentul:,,Totul e zidit pe ură, /Totul n-are semn şi rost, /...”, cioplim ,,Christi trişti”, din,,promoroacă”. În’’Biblioraftul cu sentimente”, ed. Eurotip, Baia Mare, 2010 avem ,, o lume a haosului / izvorând preistorii /într-un univers virtual,/Moluşte la margini,/caracatiţe veşnic tinere/...”, oamenii:,,mutanţi”, sufletele „bureţi uscaţi.” Erosul se răceşte, poetul este trist, melancolic, privirea-i de promoroacă: ,,Un frig existenţial./ Cuvintele îmi îngheaţă / Pe buze/... ” El este cusut în poezie: ,,Întru poezie mă îmbrac / Precum în cele şapte taine/...” ajunge un altul căci:,,Visuri vechi / Mi-au îngheţat în vene / E prea târziu să mă întorc, / Căci nu mai sunt / Nici semn între poeme (Polară-Risipiri, 2oo7).” Să fie lumina ce se stinge, vârsta, lumea fără Dumnzeu, libido-ul ca energie a vieţii, inspiraţia, sau starea poeziei: „Când poezia este / Zeflemea /.../ Nu recunosc metafora /Salvare / Într-un popor / De naufragiaţi.” Metaforele-s moarte:,,Au mucegăit imaginile / Precum lichenii/...”, sau au devenit bestiale:,,Păduchii laţi ai metaforei / Au îmbâcsit părul pubian / Al / Poeziei (Lirică de nuntă). Concert este o splendidă imagine în acest sens, prin ritm, sonoritate:,,Broscoii, / Aceste pagini lirice / Peste neliniştea apelor.../ Muzica lor / Mirarea bălţii adresată unui / Soare păgân. /.../Concert matinal / Oac, oac, oac, / Pauză, /Oac de final.” Poezia cândva, zână, regină, iubită, a trecut prin crizele lumii şi prin isme ce i-au schimbat substanţa, forma, expresia. Omul şi-a epuizat visele, şi-a pierdut lumina valorilor, dar şi umbra, metaforele şi simbolurile au devenit imagini, căci invizibilul a devenit vizibil şi inconştientul exhibat, circ mediatic. Pe poet ,,decibelii nu-l mai ascultă, / condeier demodat”, ,,imaginile asudă”, ,,poezia este zeflemea”, iar ,,lira-i în rână.” Ploaia-i peste tot:,,...a spălat /Toate păcatele, /Toate visele,/...”, ,Plouă /.../Pe hrisoave / Măsluind istorii......” şi ,,şoarecii lilieci / Deveniţi Icari /”, noaptea,, Bolborosind sentimente ( Prelegeri în amfiteatrul ploii).”, o imagine de potop apocaliptic?! Metafora ploii exprimă nu numai o tristeţe metafizică, dar şi melancolia iubirii:,,Femeile, / Aceste revărsări / Asemenea ploii...”, ,,Iubirea, jubilaţie celestă / Asemeni ploii risipită-n toate.”, dar ,,Din lumina primei iubiri. / Din lacrima mea / vor picura / bemolii / pregătind / facerea ( Cinci poeme pentru dezmierdarea iubitei).” O, o nu, omul, deşi se crede cel din oglindă, de pe ecran, prin pixeli, sunete şi argouri, vorbind cloaca omului consumerist, mai are ,,cu mândria de fi”, şi are nevoie de Poezie ca şi copilul de mamă?! Poezia este limba maternă a copilului, a sentimentelor, şi, bătrâni fiind, ne-ntoarcem la copilărie ca să ne recuperăm şi regenerăm sinele, fiinţa, şi să murim visând! Nordul, Maramureşul drag, nu cel maculat de un egoism feroce (...), este, pentru noi cei născuţi acolo, pământul sfânt, iar străbunii ne somează Să stăm de veghe , căci ,,Peste tot buciumul nopţii, peste toate / Sună, ne cheamă spre a socoate /Ce înseamnă mamă şi casă, iubire şi vamă, / Ori lacrimi în colţ întunecat de năframă.” Pare a suna păunescian, menţionez însă că Esenin îi este tare drag, şi filonul autohtonist, autentic, ardelenesc, este puternic la Goga, Blaga, Ioan Alexandru...fiindu-ne înscris în memele firii?! Dragomir este generos din fire, rupe şi ungureşte, bine ucraineană, rusă, iubita este pentru el iubită, prietenu-i prieten şi nu ipostas etnic, interculturalismul la el nu-i slogan, ci firescul. Originea însă este rădăcina, forţa, ce ne dă identitate, temei:,,Închinare-ntru cinste ţinutului nordic, / rai al dacilor liberi / de unde purces-a mioara / ocrotindu-şi moldavul /.../Închinare ţinutului nordic / bărbaţilor buni ca răşina de brad /... / închinare lui, născătorul de limbă, / în care se laudă şi se cinsteşte ţara (Închinare)” El dă expresie îngrijorării sociale, dar nu cultivă băşcălia miturilor noastre fondatoare:,,Ai cam îmbătrânit / Românie / Chipul tău răstignit / E aşa / Un fel de Christ / Mai mic / Fiu al unei fecioare / Mai mici /Aşezată-ntr-o rână...” Nu uităm, şi poetul nu poate să uite, de moştenire, de satul cu etosul şi melosul în care am crescut:,,Nu am din Nordul acesta / Decât cânepa din cămaşă / Şi-un fogaş din horea cu noduri / Închinată în zori la nănaşă.” Şi-n aceeaşi limbă dulce, orală, cu iz de Crăciun, uitată de unii, stâlcită de alţii, pângărită în Media,(...), poetul, şi eu cu el, în glas de colindă:,,Cum ninge peste noi ca-ntr-o poveste /De iarnă mirosind a cozonaci,/.../ Ierahizează vremea năzuinţe / Uitate-n vechi desagi din tinereţe / Într-o coloană lungă de seminţe / Ascunse sub zăpezi să nu îngheţe( Măsurătore imposibilă).”